Revista Standardizarea, ed. nr. 4/2019

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare – IBA

IBA București este o organizație de cercetare publică cu finanțare extrabugetară, în coordonarea Ministerului Cercetării și Inovării, cu activitate de cercetare în domeniul alimentar și nutriție, dezvoltare de produse și tehnologii, dar și servicii în domeniu, inclusiv producție la scară mică de alimente personalizate.

IBA București se dezvoltă într-o organizație orientată către industrie, accesând finanțări publice sau private, competitive, pentru implementarea proiectelor cu scopul de a obține produse sau tehnologii, de a dezvolta metode analitice de laborator, de a elabora studii sau strategii. IBA București a câștigat, de asemenea, o solidă experiență în transferul de tehnologie și cunoștințe care trebuie exploatată cât mai mult. De asemenea, IBA București produce alimente pentru consumatori cu nevoi speciale (consumatori bolnavi de celiachie sau fenilcetonurie) în stațiile sale pilot și colaborează cu clinici specializate în diferite boli metabolice pentru obținerea de alimente personalizate.

Dna Nastasia Belc este cercetător științific gradul I în domeniul alimentar și conferențiar la Facultatea de Biotehnologie din cadrul Universității de Agronomie și Medicină Veterinară din București.

Este membru al Academiei Române pentru Științe Agricole și Silvice, membru al Consiliului Consultativ al Ministerului Cercetării și Inovării, membru al Consiliului Științific al Autorității Sanitare Veterinare și Siguranță a Alimentelor și membru al Consiliului de Acreditare al RENAR (Organismul Național de Acreditare).

Totodată, este președintele a două comitete tehnice ASRO, respectiv ASRO/CT 95, Produse agroalimentare și horticole și metode de analiză și ASRO/CT 180, Semințe de consum. Pentru implicarea și sprijinul acordat activității de standardizare, doamna Belc a primit din partea ASRO premiul pentru „Conducere și consens în standardizarea națională” în cadrul evenimentului aniversar ASRO 20-90 (octombrie 2018).

Dna Nastasia Belc este nominalizată de către Ministerul Cercetării și Inovării pentru a fi membru al Consiliului de Conducere al Inițiativelor de Programare Comună FACCE (Securitate Alimentară, Agricultură în contextul Schimbărilor Climatice) și HDHL (Dietă Sănătoasă pentru o Viață Sănătoasă).

Dna Nastasia Belc este, de asemenea, activă în mai multe asociații europene, cum ar fi: SafeConsortium, Foodforce, Asociația Internațională pentru știința și tehnologia cerealelor (ICC) și Iseki Food Association.

La nivel național este vicepreședinte al Asociației Naționale a Specialiștilor de Morărit și Panificație și membru al Asociației Profesionale din Industria Alimentară.

Interviu

Revista Standardizarea: Cum se implică IBA în procesul de elaborare al standardelor europene și internaționale? Care sunt avantajele pe care institutul dvs. le are, în urma participării la procesul de standardizare europeană și internațională?

Nastasia Belc: IBA participă în două comitete tehnice ASRO, și anume ASRO/CT 95, Produse agroalimentare și horticole și metode de analiză și ASRO/CT 180, Semințe de consum, deținând și președinția acestor comitete tehnice. Avantajele oricărei organizații de a participa la o activitate de standardizare este în principal informarea privind indicatorii de calitate stabiliți la nivel internațional ai unor produse agroalimentare sau informații privind metode noi de analiză utilizate în laboratoarele de încercări.

R.S.: În martie 2019, a apărut noua ediție a standardului privind siguranța alimentelor, SR EN ISO 22000:2019. Care considerați că sunt principalele beneficii pe care le aduce implementarea noului sistem de management al siguranței alimentelor (SMSA) în industriile alimentare din România?

N.B.: SR EN ISO 22000:2019 este un standard foarte important în managementul siguranței alimentelor. Întotdeauna ne spunem că nu sunt suficiente măsurile pe care le luăm în a proteja de contaminare alimentele și implicit, consumatorii. O abordare mai structurată al acestui management este de dorit și acest lucru oferă noua versiune. Sigur că implementarea acestui standard trebuie să se bazeze pe bunele practici de producție stabilite în companiile procesatoare.

R.S.: În urma experienței pe care ați dobândit-o în domeniul alimentar, care sunt principalele dvs. recomandări pentru organizațiile care se pregătesc să implementeze și să certifice sau să recertifice un SMSA în conformitate cu SR EN ISO 22000?

N.B.: Știm că obligativitatea producătorilor este ca să aibă sistem pentru siguranța alimentelor implementat, nu neapărat și certificat. De verificarea acestui lucru se ocupă Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și de Siguranța Alimentelor. Sigur, certificarea sistemului pentru siguranța alimentelor aduce un plus de valoare și de credibilitate în produsele alimentare obținute de compania respectivă deoarece acesta este evaluat periodic, în mod imparțial și obiectiv și îmbunătățit permanent. Cred că, în primul rând, trebuie să existe personal de specialitate care să fie periodic instruit cu regulile de siguranța alimentelor; personal care să cunoască îndeaproape tehnologia alimentară și cerințele de calitate tehnologică, nutrițională și igienică ale ingredientelor utilizate. Este necesară expertiză de specialitate precum și conștientizarea și implicarea întregului personal în buna funcționare a sistemului.

R.S: Ca președinte a două comitete tehnice ASRO considerați că participarea susținută la activitatea de standardizare v-a oferit sprijinul necesar în cercetările ulterioare și în proiectele demarate referitor la siguranța alimentelor?

N.B.: Cred că lucrurile se întâmplă într-un sens reversibil adică, informațiile din grupurile de lucru ne ajută să ne construim abordarea în lucrările de cercetare din domeniul siguranței alimentului, iar documentarea și cercetările pe care le realizăm ne ajută să avem contribuții pertinente în standardele supuse discuției și studiului în comitetele tehnice.

R.S.: Care sunt, după părerea dvs., cele mai mari provocări cu care vin siguranța alimentelor și sistemele corespunzătoare de management?

N.B.: Asigurarea siguranței alimentelor vine cu costuri, nu tocmai mici. Dar, noi, cei din domeniu, spunem că siguranța alimentelor nu este negociabilă. Ea costă, pentru că implementarea sistemului de calitate SR EN ISO 22000, costă. Ne costă timp, instruire și pregătire profesională periodică, asigurarea unei infrastructuri corespunzătoare etc. Și aceste costuri trebuie să le plătim pentru a avea un aliment care să nu afecteze sănătatea noastră. Trebuie să se știe lucrul acesta înainte ca un întreprinzător să înceapă o afacere în domeniul alimentar. Și totul începe chiar de la amplasarea clădirii unde, ulterior, se vor produce alimentele.

R.S: În urma cercetărilor efectuate în IBA, care considerați că este impactul pe care standardele din domeniul alimentar îl au asupra industriei alimentare, a producătorilor și a altor părți interesate?

N.B.: Pentru standardele de metode, lucrurile sunt mai clare. Avem nevoie de ele pentru a caracteriza ingredientele și produsele alimentare. Pentru produsele alimentare, sunt sigură că producătorii de alimente au nevoie de niște referințe pentru a-și caracteriza mai bine produsul. Standardele de produse pe care le foloseam în anii anteriori îi ajutau foarte mult pe întreprinzătorii tineri, la începutul afacerii lor. Acum, nu prea mai avem referințe și uneori, chiar și noi ne mai raportăm la standardele profesionale mai vechi, unele care nu mai sunt în vigoare, pentru a identifica o clasă de calitate. Da, cred că avem nevoie de standarde care ne pot ghida în stabilirea calității produselor pe care le realizăm.

R.S.: Din experiența dvs., ce sfaturi le dați producătorilor care vor să se lanseze pe piață cu produse noi, legătură cu utilizarea și implementarea standardelor?

N.B.: Pentru cei care vor să lanseze pe piață produse noi i-aș sfătui ca, obligatoriu, să aibă elaborat standardul de firmă, prin care să își stabilească calitatea produsului. Mai mult, ei nu trebuie să se abată de la această calitate, oferindu-le astfel consumatorilor o calitate constantă a produselor lor. Este foarte important acest lucru pentru a-și menține clienții.

Magazinele de vânzare a alimentelor, trebuie să verifice din când în când calitatea produselor primite la vânzare, prin analize prin sondaj, astfel încât mai ales calitatea igienică a alimentelor să nu fie afectată. Sigur că este foarte importantă și calitatea nutritivă a acestora. Știm că alimentele sunt primite la vânzare doar însoțite de buletine de analize. Dar, și acestea mai trebuie verificate periodic. Consumatorii trebuie să aibă încredere că alimentele produse de companiile procesatoare și cele care se află pe rafturile magazinelor sunt sigure și calitatea lor nutrițională este cea etichetată pe ambalaj.

R.S.: Organizația pentru Alimentație și Agricultură (FAO) din cadrul ONU a estimat că odată cu creșterea numărului populației, consumul de insecte ar putea reprezenta o alternativă pentru preîntâmpinarea foametei. Deja, diverse specii de insecte au devenit adevărate surse de hrană în țări din Asia, Africa și America, iar în Europa părerile în legătură cu legalizarea acestui tip de hrană sunt împărțite. Ce părere aveți despre acest subiect? Insectele vor deveni și la noi o sursă de alimentație, în viitor?

N.B.: Sunt foarte mulți oameni pe pământ care consumă insecte, acest consum făcând parte din cultura și tradiția locală. Deoarece vor fi din ce în ce mai mulți oameni, suntem în căutarea unor surse de proteine, de bună calitate, proteinele fiind macronutrienții indispensabili dezvoltării organismului uman și menținerii vieții. Proteinele din anumite insecte sunt de bună calitate, adică proporția aminoacizilor esențiali este biodisponibilă organismului uman. Aceasta ar putea fi o sursă de proteine atunci când securitatea alimentară ar putea fi afectată, sau când sursele de proteine de origine animală nu ar fi suficiente. Mai pot fi și alte surse de proteine eficiente. Aș da exemplu drojdiile, pe care omenirea le-a folosit în situații de insecuritate alimentară, cum a fost perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial, când la procesarea cârnaților, din cauza faptului că nu exista suficientă carne, aceștia se îmbogățeau în proteine cu proteine din drojdii. Micoproteinele pot fi obținute și din alte microorganisme precum, mucegaiurile și bacteriile. Sigur, în toate cazurile descrise mai sus este nevoie de acceptabilitatea consumatorilor, standardizare și legislație specifică.

Există și plante cu conținut proteic mai mare precum: fasolea, mazărea, lintea, bobul, năutul, fava, soia etc. pentru care trebuie să inovăm noi matrici alimentare pentru a le include mai mult în alimentație și, în acest fel, reducerea consumului de proteine de origine animală (carne, ouă, produse lactate).