Autor: Daniela Isăcescu, Expert Standardizare, ASRO

În România, domeniul carburanţilor a început să ia amploare încă din anul 1857, când s-au înregistrat trei premiere mondiale, şi anume: înregistrarea oficială a producţiei de ţiţei în statisticile internaţionale, realizarea primei rafinării de petrol de către fraţii Mehedinţeanu, la Ploieşti, şi iluminarea Bucureştiului cu petrol lampant.

În anul 1904 a luat fiinţă „Şcoala de maeştri sondatori”, prima şcoală de profil din lume. Al treilea Congres Internaţional al Petrolului a fost susţinut la Bucureşti în anul 1907. Prima lege naţională importantă care defineşte produsele petroliere şi normează calitatea acestora apare în anul 1908. La nivelul anilor ’30, „România era un furnizor important de produse petroliere pentru Europa – existau specificaţii de calitate şi organe de stat care controlau calitatea mărfurilor expediate”. The science of petroleum certifică în 1938 faptul că România a fost prima ţară din lume cu o producţie de petrol de 275 de tone înregistrată în statisticile internaţionale. La sfârşitul anilor ’40, deja se elaborau standarde române în domeniu.

În prezent, activitatea de standardizare din domeniul carburanţilor se desfăşoară în cadrul comitetului tehnic naţional ASRO/CT 320 Carburanţi şi combustibili gazoşi şi lichizi, lubrifianţi şi produse derivate, de origine petrolieră, sintetică şi biologică. Acest comitet a fost înfiinţat în data de 06 iunie 1995. Domeniul de aplicare al acestui comitet tehnic este standardizarea metodelor de măsurare, eşantionare şi încercare, terminologiei, clasificării şi cerinţelor impuse ţiţeiului, produselor petroliere, lichidelor hidraulice, lubrifianţilor pe bază de ţiţei, biocombustibililor pe bază de esteri metilici şi esteri etilici ai acizilor graşi şi etanol, precum şi etichetarea combustibililor lichizi şi gazoşi comercializaţi […].

ASRO, în calitate de organism naţional de standardizare, organizează desfăşurarea activităţii de standardizare la nivel naţional şi reprezintă România în procesul de standardizare europeană şi internaţională. Standardele sunt instrumente recunoscute pentru asigurarea competitivităţii produselor şi serviciilor şi reprezintă documente tehnice de referinţă pentru activitatea de supraveghere a pieţei. În acelaşi timp, activitatea de standardizare naţională are la bază o cooperare susţinută între industrie, consumatori, autorităţi publice şi alte părţi interesate în elaborarea standardelor pe bază de consens.

Comitetul tehnic ASRO/CT 320 este comitetul tehnic oglindă pentru următoarele comitete tehnice europene și internaţionale:

• CEN/TC 19 – Gaseous and liquid fuels, lubricants and related products of petroleum, synthetic and biological origin înfiinţat în data de 01.01.1962, al cărui secretariat este deţinut de NEN;
• CEN/TC 441 – Fuel labelling înființat în data de 04.03.2015, al cărui secretariat este deţinut de NEN;
• ISO/TC 28 – Petroleum and related products, fuels and lubricants from natural or synthetic sources înființat în data de 01.01.1947, al cărui secretariat este deţinut de NEN; acest comitet este format din 4 subcomitete: ISO/TC 28/SC 2 – Measurement of petroleum and related products, ISO/TC 28/SC 4 – Classifications and specifications, ISO/TC 28/SC 5 – Measurement of refrigerated hydrocarbon and non-petroleum based liquefied gaseous fuels și ISO/TC 28/SC 7 -Liquid Biofuels.

Acest domeniu este reglementat de directivele europene:

• Directiva 2009/30/CE privind calitatea carburanţilor;
• Directiva 2009/28/CE privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile.

Aplicarea acestor directive UE este mijlocită prin activitatea Comitetului European de Standardizare (CEN) care publică standarde europene armonizate pentru producătorii și distribuitorii de carburanţi. Noile cerinţe sau limitele din ce în ce mai restrictive au impus și actualizarea metodelor de încercare aplicabile sau de elaborare a unor standarde noi pentru tehnicile de laborator, astfel încât acestea să fie aplicabile în domenii de măsură foarte restrânse și să ofere o fidelitate mărită.

Standardele europene reprezentative pentru domeniul carburanţilor au fost adoptate la nivel naţional prin publicarea versiunii române:

• SR EN 228+A1:2017 – Carburanţi pentru automobile. Benzină fără plumb. Cerinţe şi metode de încercare;
• SR EN 590+A1:2017 – Carburanţi pentru automobile. Motorină. Cerinţe şi metode de încercare;
• SR EN 589+A1:2012 – (***ulterior anulat și înlocuit prin SR EN 589:2019) Carburanţi pentru automobile. GPL. Cerinţe şi metode de încercare;
• SR EN 14214+A1:2014 – (***ulterior modificat, anulat și înlocuit prin SR EN 14214+A2:2019) Produse petroliere lichide. Esteri metilici ai acizilor graşi (EMAG) utilizaţi pentru motoare diesel şi pentru încălzire. Cerinţe şi metode de încercare;
• SR EN 15376:2015 – Carburanţi pentru automobile. Etanol – component de amestec pentru benzină. Cerinţe şi metode de încercare.

Uneori, prevederile standardelor europene nu pot fi aplicate identic în toate statele membre ale Uniunii Europene, datorită particularităţilor ce ţin de specificul condiţiilor naţionale și în aceste cazuri este necesară elaborarea anexelor naţionale. SR EN 589+A1:2012 și SR EN 14214+A2:2019 prezintă anexe naţionale, care ţin cont de condiţiile naţionale specifice.

În prezent, la nivel european (CEN/TC 19), se doreşte revizuirea EN 590 pentru a lua în considerare problemele legate de particulele abrazive, aşa cum s-a discutat în WG 24.

Participarea în mod activ la lucrările de standardizare naţionale, europene și internaţionale este necesară pentru:

• a deţine informaţii la zi în domeniile de interes pentru organizaţie; se pot previziona schimbările care sunt necesare din punct de vedere tehnologic, precum şi cheltuielile generate de acestea, astfel încât, încă din momentul în care standardul intră pe piaţă, agentul economic să poată fi pregătit;
• a influenţa proiectele de standarde corespunzătoare necesităţilor organizaţiei, în funcţie de interesele dictate de criteriile de competitivitate: preţ, posibilităţi tehnologice ş.a.;
• a asigura formarea continuă a experţilor și specialiştilor organizaţiei;
• a minimaliza riscurile de a porni activităţi de cercetare şi dezvoltare în direcţii care nu sunt cerute de piaţă, fiind ştiut faptul că iniţierea elaborării de noi standarde este, în general, o urmare a cerinţei pieţei;
• a realiza şi a întreţine contacte directe cu specialişti din ţară şi din străinătate din domeniu, a face schimb de informaţii şi chiar a demara colaborări pe domeniul de interes;
• a interacţiona cu potenţialii clienţi, cunoscându-se faptul că din comitetele tehnice fac parte reprezentanţi atât ai producătorilor şi autorităţilor, cât şi ai utilizatorilor şi consumatorilor.

Revista Standardizarea, ed. nr 7/2018.