Standardele vin în sprijinul economiei circulare
Menținerea valorii resurselor utilizate în ciclurile de producție pentru o perioadă cât mai lungă de timp, diminuarea necesității de a extrage și prelucra noi materii prime și, implicit, reducerea generării deșeurilor reprezintă esența conceptului de economie circulară.
În prezent, îmbunătățirea utilizării resurselor este o necesitate motivată de disponibilitatea acestora pe termen mediu și lung și de impactul pe care îl vor avea, în timp, asupra biodiversității. Economia circulară are scopul final de a atenua mai multe dintre provocările cu care se confruntă societatea, printre care se regăsesc reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, conservarea și recuperarea biodiversității, prevenirea poluării, utilizarea sustenabilă a resurselor.
Tocmai din acest motiv este și abordată în sferele de reglementare de la nivel european și național, în acte precum Pactul ecologic european (care vine ca răspuns al UE împotriva degradării mediului și în care este prezentat modul în care vedem și utilizăm materialele și trecerea mai rapidă la economia circulară), în documente legislative revizuite referitoare la deșeuri (Directiva 2009/98/CE), referitoare la bateriile, acumulatorii și deșeurile provenite din aceste produse (Directiva 2006/66/CE), cele provenite din echipamentele electrice și electronice (Directiva 2012/19/UE), documentele privind plafoanele naționale de emisie pentru anumiți poluanți atmosferici (Directiva 2001/81/CE), ori proiectarea ecologică (Directiva 2009/125/CE).
Activitatea de standardizare oferă o contribuție importantă în implementarea modelului de economie circulară la nivel european, oferind instrumente fiabile, sigure și încercate. Standardele au rolul de a favoriza înțelegerea comună a principiilor și tehnicilor aplicabile în economia circulară. În acest sens, există deja elaborate peste 300 de standarde la nivel internațional și european, care vizează cerințele privind deșeurile, terminologia utilizată în practicile circulare, proiectarea ecologică, evaluarea reciclabilității produselor, determinarea substanțelor periculoase etc.) în majoritatea domeniilor existente. De asemenea, se află în curs de elaborare la nivel internațional mai multe standarde care vor aborda implementarea economiei circulare în organizații sau stabilirea unor modele de afaceri circulare, măsurarea
circularității la diferite niveluri.
Printre cele mai importante documente de standardizare pentru economia circulară se regăsesc cele care fac referire la deșeurile de echipamente electrice și electronice și care vin în sprijinul creării unei economii care să integreze mai multe acțiuni de reparare și reutilizare a componentelor electrice și electronice, cum sunt: cele aparținând seriei SR EN 50625 referitoare la cerințele de colectare, logistică și tratare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) și SR EN 50614:2020 – Cerințe privind pregătirea pentru reutilizare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice.
Materialele din plastic au, de asemenea, un impact foarte mare asupra economiei circulare și o contribuție importantă la bunăstarea și progresul tehnologic al societății, regăsindu-se în multe sectoare și domenii de activitate.
Reciclarea acestora reprezintă un tip de proces de recuperare a materialelor, destinat să economisească resurse, reducând în același timp emisiile nocive în apă, aer și sol, precum și orice impact asupra sănătății umane. Din acest motiv, a fost elaborată următoarea serie de standarde, care abordează materialele plastice reciclate: SR EN 15344:2021 privind
caracterizarea produselor reciclate din polietilenă (PE), SR EN 15346:2015 referitoare la produsele reciclate din polietilentereftalat (PET), SR EN 15348:2015 despre caracterizarea produselor reciclate din policlorură de vinil (PVC), SR EN 15342:2008 privind produsele reciclate din polistiren, SR EN 15343:2008 care face referire la trasabilitatea reciclării materialelor plastice și evaluarea conformității și a conținutului de produse reciclate, SR EN 15345:2008 privind caracterizarea produselor reciclate din polipropilenă (PP) și SR EN 15347:2008 privind caracterizarea deșeurilor provenite din materiale plastice.
Alte standarde care vor aborda determinarea biodegradării aerobe a materialelor plastice în mediul marin dar și amprenta de carbon și de mediu a acestora vor fi elaborate și adoptate în viitorul apropiat de la nivel internațional.
Pentru a determina potențialul de reciclare a unui produs cu impact energetic (ErP), în ceea ce privește reciclarea
și valorificarea materialelor din produs, au fost elaborate standardele cu numere cuprinse între 45550 și 45559 care abordează produsele cu impact energetic, prelungirea duratei de viață a acestora, posibilitatea de a reutiliza componente sau de a recicla materiale din produse la sfârșitul duratei de viață sau folosirea componentelor reutilizate/a materialelor reciclate în produse.
Aceste standarde și nu numai, favorizează înțelegerea comună a principiilor și tehnicilor aplicabile în economia
circulară și reprezintă instrumente fiabile pentru a facilita punerea în aplicare și validarea măsurilor impuse
de acest model.