Responsabil de mediu

Tematică:

Ø Aspectele de mediu

  • Identificarea aspectelor de mediu (surse de poluare);
  • Cartografierea impactului de mediu.

 

Ø Programul de management de mediu

  • Importanța managementului de mediu într-o companie;
  • Stabilirea obiectivelor de mediu (generale și specifice);
  • Întocmirea documentației de management de mediu;
  • Crearea si gestionarea pe termen mediu si lung a unei bazei de date.

Obiective:

Ø Organizarea departamentului de protecție a mediului

  • Necesitatea activității de protecție a mediului în cadrul companiei;
  • Responsabilul de mediu și atribuțiile sale. Subordonați, responsabilul cu gestiunea deșeurilor, alte persoane cu responsabilități trasate de responsabilul de mediu;
  • Colaborarea cu instituțiile publice.

 

Ø Prevederile legale privind protejarea mediului

  • Legislație generală și specifică;
  • Comunicarea, Interpretarea și implementarea modificărilor aspectelor legislative.

 

Ø Autorizații și avize de mediu

  • Autorizația de mediu;
  • Acordul de mediu;
  • Autorizația de gospodărire a apelor;
  • Avizul de prevenire și stingere a incendiilor;
  • Autorizația de prevenire și stingere a incendiilor.

 

Ø Întocmirea listei de documente pentru obținerea unei autorizații de mediu

Ø Evaluarea riscului și prevenirea efectelor în cazul accidentelor de mediu

  • Planul de măsuri de prim ajutor în cazul unui accident de mediu;
  • Stabilirea echipei de intervenție;
  • Planul de prevenire a poluării accidentale.

 

Ø Realizarea programului de instruire a personalului

  • Elaborarea unui plan de instruire;
  • Verificarea și armonizarea programului de instruire cu cerințele organizatorice;
  • Întocmirea de documente ce atestă desfăşurarea actului de instruire;
  • Raportarea evaluării instruirii.

Cunoștințe dobândite:

  • Cunoștinte dobăndite pentru a identifica pașii necesari pentru obținerii autorizației de mediu;
  • Cunoștinte dobăndite pentru a identifica pașii necesari pentru reînnoirea unei autorizații de mediu;
  • Cunoștinte dobăndite pentru a identifica pașii necesari pentru aspectele de mediu în cazul unor activități date;
  • Cunoștinte dobăndite pentru a identifica pașii necesari pentru a construi o bază de date cu legislația generală și specifică de mediu aferentă.

Avantajele participării la cursurile de formare profesională organizate de ASRO:

1) pentru formare profesională:

  • 5% reducere pentru participarea la al doilea curs din programa ASRO (valabil pentru anul curent și cel anterior);
  • 10% reducere pentru participarea la al treilea curs din programa ASRO (valabil pentru anul curent și cel anterior);
  • 5% reducere pentru 2 persoane înscrise din cadrul aceleiași firme, pentru același curs;
  • 10% reducere pentru minim 3 persoane din cadrul aceleiași firme, pentru același curs.

2) pentru achiziționare standarde:

  • 10% reducere la achiziționarea standardului de bază al cursului, în perioada desfășurării acestuia;
  • 5% reducere pentru achiziționarea, pe perioada desfășurării cursului, a unuia sau a mai multor standarde naționale din domeniul sistemelor de management (familia de standarde ISO 9001, familia ISO 14001, familia ISO 45001).

*reducerile se cumulează doar dacă sunt mixte (pct.1 cu pct.2).


Preț: 750 lei/curs/participant (+TVA)

Înscrieri: până la 29.11.2023.


Date contact:

E-mail: cursuri@asro.ro

Tel. 0743.168.290

Formular înscriere

Date

Dec 05 - 06 2023
Expired!

Time

9:00 am - 4:00 pm

Cost

750RON
Categorie
Formular înscriere
QR Code