Educație la standarde înalte
Revista Standardizarea, ed. nr. 10/2019
Educația nu este doar o necesitate de bază, ci și o parte fundamentală a societății. De aceea, nu este surprinzător faptul că printre preocupările principale ale comunității de standardizare se află și calitatea serviciilor educaționale.
În prezent, se pune un accent tot mai puternic pe modul în care organizațiile educaționale își evaluează gradul în care acestea îndeplinesc cerințele cursanților și își îmbunătățesc capacitatea de a continua să facă acest lucru. Prin urmare, comunitatea de standardizare internațională împreună cu factorii interesați din diferite sectoare educaționale au elaborat un standard care se concentrează pe interacțiunea specifică dintre o organizaţie educațională și părțile interesate relevante. La realizarea acestuia, au participat experți din 39 de organisme de standardizare. Deși mediul educațional este principalul beneficiar al acestui nou standard, toți factorii interesanți vor beneficia de rezultatul unui sistem de management standardizat în organizațiile educaționale.
SR ISO 21001:2019, Organizații educaționale. Sisteme de management pentru organizații educaționale. Cerințe și ghid de utilizare, a fost elaborat și publicat la nivel internațional în anul 2018, versiunea în limba română fiind disponibilă în România de la mijlocul anului 2019.
Organizațiile educaționale care vor beneficia de acest standard sunt: învățământul preșcolar, primar, elementar, colegii, universități, educație pentru adulți, școli de educație specială, educație profesională și formare profesională, centre de îndrumare sau coaching, organizații de formare profesională, departamente de educație/ formare, consultanți și furnizori de servicii educaționale non-formale. Acest lucru este valabil indiferent de modelul financiar, care poate fi public, privat, autofinanțare sau non-profit.
Toate cerințele standardului SR ISO 21001:2019 sunt generice și sunt destinate să fie aplicabile oricăror organizații educaționale care furnizează cunoștințe prin predare, instruire sau cercetare, indiferent de tipul, dimensiunea, produsele și serviciile furnizate. Prin urmare, standardul se aplică sistemului de management al oricărei organizații care utilizează un curriculum pentru a furniza, partaja și transfera cunoștințele.
O organizație educațională este o organizația a cărei activitate principală este oferirea de produse educaționale și de servicii educaționale (acestea constau în procesul de dobândire și dezvoltare de competențe ale cursanților prin predare, învățare sau cercetare cu ajutorul resurselor de învățare, fie ele fizice sau digitale). Prin urmare, aceasta trebuie să furnizeze cadrul, aportul, procesele și resursele de învățare pentru ca procesul educațional să aibă loc.
Implementarea unui sistem de management pentru organizații educaționale (SMEO), în conformitate cu SR ISO 21001:2019 este absolut necesară, aducând numeroase beneficii:
O mai bună aliniere a obiectivelor și a activităților organizației educaționale cu politica sa (inclusiv misiunea și viziunea) …………………………
Responsabilitate socială crescută, prin accesul tuturor la o educație inclusivă, echitabilă și de calitate;
Credibilitate crescută a organizației;
Participarea extinsă a părților interesate;
Învățare personalizată și răspuns eficient pentru toți cursanții, dar mai ales pentru cei cu nevoie educaționale speciale și pentru învățământul la distanță;
Procese și instrumente de evaluare consecvente, pentru a demonstra și a crește performanța;
Cultură pentru îmbunătățirea organizațională;
Stimularea excelenței și a inovării.
Mai mult, implementarea unui sistem de management pentru organizații educaționale se bazează pe următoarele principii:
Accentul pe cursanți
Implicarea oamenilor
Îmbunătățirea continuă
Managemetul relațiilor
Accesibilitatea și echitatea
Securitatea și protecția datelor
Leadership-ul vizionar
Abordarea procesului
Deciziile bazate pe dovezi
Responsabilitatea socială
Conduită etică
În educație, nu există formule sau rețete care să poată fi aplicate și care să ducă mereu la același rezultat, un rezultat comun. Cu toate că acestea sunt îmbunătățite în mod continuu și sunt instrumente utile pentru stimularea învățării, ele nu pot garanta însă rezultatele finale ale actului educativ. Fiecare cursant, indiferent de vârsta pe care o are, este unic și în funcție de modul în care acesta primește informațiile, rezultatele sale finale sunt diferite. Astfel, eforturile și competențele cursantului determină în cele din urmă succesul procesului educațional.
Standardul SR ISO 21001 ajută furnizorii de servicii educaționale să își alinieze activitățile în mod eficient la misiunea și viziunea lor și să ofere o învățare personalizată care să fie atât în beneficiul cursanților, cât și în beneficiul profesorilor, părinților și a altor părți interesate, care sunt, într-un final, beneficiarii cunoștințelor acumulate de cursanți.