Standardele BIM în industria construcțiilor
Revista Standardizarea, ed. nr. 09/2020
Autor: Andreea Tărpescu, redactor ASRO
Metodologia BIM (Modelarea informației construcției) a devenit din ce în ce mai importantă și relevantă în industria construcțiilor, aducând îmbunătățiri semnificative pe parcursul ciclului de viață al clădirilor. Tocmai din acest motiv, adoptarea BIM este accelerată la nivel mondial, iar elaborarea și adoptarea standardelor pentru modelarea informației construcției asigură un limbaj comun și implementarea corectă a acestui concept, eliminând barierele din calea muncii colaborative.
Potrivit unui studiu recent al Comisiei Europene privind utilizarea BIM în sectorul construcțiilor în Europa1, piața BIM a valorat 1,8 miliarde de euro în anul 2016 și se preconizează că va atinge 2,1 miliarde de euro până în anul 2023, în timp ce 75% dintre companiile care au adoptat BIM au raportat un profit pozitiv, proiecte realizate mai rapid și economii semnificative. Acestea sunt și motivele pentru care un număr din ce în ce mai mare de state membre ale UE au implementat chiar politici și inițiative privind modelarea informației construcției, cu caracter obligatoriu sau nu, menite să încurajeze adoptarea acestui concept.
BIM este o modalitate de lucru colaborativă, susținută de tehnologiile digitale. Aceasta facilitează procesele de proiectare și construcție, formând o bază fiabilă pentru decizii. De fapt, BIM este considerat un nou mod de proiectare. Prin intermediul acestui model se pot gestiona datele unui activ în construcție, prin software de modelare 3D, care permit obținerea de informații complete despre activ și componența acestuia.
La informațiile proiectului pot avea acces toate părțile interesate în dezvoltarea acestuia, deoarece scopul BIM este tocmai acela de a facilita colaborarea celor implicați în diferite faze ale proiectului. Colaborarea devine esențială pentru un proiect finalizat cu succes, iar BIM o sprijină printr-un cadru de lucru deschis și transmitere eficientă de informații și experiențe între membrii companiilor de arhitectură, proiectare sau construcții.
De asemenea, obiectivul principal al BIM este acela de a acoperi toate fazele ciclului de viață ale unei lucrări de construcții, permițând gestionarea corectă, livrări mai rapide, mai puține întârzieri și reducerea costurilor operaționale. Prin utilizarea BIM, se poate lua în considerare încă din stadiul incipient al lucrării, momentul final al acesteia.
În pofida beneficiilor pe care BIM le aduce mediului construit, conceptul nu este utilizat precum s-ar aștepta la nivelul României, fiind puțini cei care îl înțeleg și știu să și lucreze cu el. Cu toate acestea, popularitatea sa crește, creând necesitatea unui cadru care să permită industriei construcțiilor să colaboreze.
Pentru ca acest cadru să fie mai eficient, la nivel național, ASRO a înființat comitetul tehnic ASRO/CT 335 – BIM și sustenabilitatea mediului construit, comitet oglindă al celor formate la nivel european și internațional. Cu un portofoliu de 43 de standarde, acesta are ca domeniu de activitate standardizarea terminologiei, organizarea informațiilor, a caracteristicilor geometrice generale, a caracteristicilor de performanță pentru construcții și lucrări de construcții imobiliare; standardizarea în domeniul poiectării ambientului din clădirile noi și reabilitate în vederea asigurării condițiilor de confort, standardizarea în domeniul performanței ambientale a clădirilor, eficiența energetică, construcții durabile și declarații de mediu.
Standardele acestui comitet tehnic vin cu multe clarificări și cu un limbaj unic pentru sectorul construcțiilor și oferă mijloacele de cuantificare a aspectelor și impactului lucrărilor de construcții în termeni de durabilitate, pe parcursul ciclului lor de viață.
Seria SR EN ISO 19650, cu patru părți, are cea mai mare notorietate la nivel global, aceasta prezentând procesele care trebuie urmate, precum și practicile de lucru la nivel operațional pentru desfășurarea unui proiect BIM cu succes. Aceasta a fost adoptată și la nivel național, astfel:
- cu versiune română: SR EN ISO 19650-1:2019 – Organizarea informaţiilor în format digital despre clădiri şi lucrări de geniu civil, utilizând modelarea informaţiei construcţiei (BIM). Managementul informaţiilor utilizând modelarea informaţiei construcţiei. Partea 1: Concepte şi principii și SR EN ISO 19650-2:2019 – Organizarea informaţiilor în format digital despre clădiri şi lucrări de geniu civil, utilizând modelarea informaţiei construcţiei (BIM). Managementul informaţiilor utilizând modelarea informaţiei construcţiei. Partea 2: Etapa de livrare a activelor care nu numai că aduc în discuție o colaborare mai eficientă în proiecte, ci și permit proiectanților și contractorilor care lucrează pentru toate tipurile de lucrări de construcții să aibă un management mai clar și mai eficient al informațiilor;
- cu versiune engleză: SR EN ISO 19650-3:2020 – Organizarea informaţiilor în format digital despre clădiri şi lucrări de geniu civil, utilizând modelarea informaţiei construcţiei (BIM). Managementul informaţiilor utilizând modelarea informaţiei construcţiei. Partea 3: Faza de exploatare a activelor și SR EN ISO 19650-5:2020 – Organizarea informațiilor în format digital despre clădiri și lucrări de geniu civil, utilizând modelarea informației construcției (BIM). Managementul informațiilor utilizând modelarea informației construcției. Partea 5: Abordarea securității în managementul informațiilor.
Construcția durabilă contribuie la creșterea economică, competitivitatea pe piață și calitatea vieții cetățenilor. Astfel, tehnologia BIM revoluționează acest sector!
1 Comisia Europeană, European Construction Sector Observatory – Building Information Modelling in the EU construction sector, Trend Paper Series, 2019 – https://ec.europa.eu/docsroom/documents/34518.